sâmbătă, 21 aprilie 2012
vineri, 30 martie 2012
CONCURS ANIVERSAR- CARTE PENTRU MINE
CONCURS ANIVERSAR- CARTE PENTRU MINE
acest concurs e grozav si puteti afla detalii despre el pe: http://cartepentrumine.wordpress.com/2012/03/21/concurs-aniversar-carte-pentru-mine/?blogsub=confirming#blog_subscription-2
acest concurs e grozav si puteti afla detalii despre el pe: http://cartepentrumine.wordpress.com/2012/03/21/concurs-aniversar-carte-pentru-mine/?blogsub=confirming#blog_subscription-2
vineri, 16 septembrie 2011
vineri, 9 septembrie 2011
Scrisoarea Mihaelei
M-am indragostit de scrisoarea asta . O citesc si plang. Plang si o citesc iar... Ea a lasat o urma foarte adanca in inima mea! O s-o scriu si aici . Dupa parerea mea a fost ceea mai frumoasa poveste de dragoste. Si merita :(...
"Poate ai aflat pana acum ca nu mai sunt.Inainte de a pleca in necunoscut,voiam sa-ti vorbesc,sa-mi decshid pentru ultima data inima inaintea ta,dar mi-a fost greu,foarte greu.De aceea am ales calea scrisului,mult mai lesnicioasa,cand poti spune tot ce te doare,fara sa te intrerupa nimeni.
Trebuie sa-ti marturisesc din capul locului ca ma simt vinovata fata de tine,da-vinovata...Imi recunosc deschis greseala care a facut sa ni se desparta drumurile pentru totdeauna.Dar nu vinovata pentru ca te-am inselat,asa cum ai crezut mereu,ci numai pentru ca am nutrit nebunescul gand de a te insela.
Sa nu-ti inchipui ca incerc sa ma dezvinovatesc.La ce bun?In fata vesniciei,omul leapada masca minciunii si ipocriziei si simte nevoia unei purificari desavarsite,pe care nu ti-o da decat spovedania sincera,deznadajduita.E ceea ce se intampla cu mine acum-in pragul unei lumi necunoscute.Dar s-o iau de la inceput.
Nu,nu pot incepe,mai inainte de a-ti spune inca o data ca te-am iubit cum n-am iubit pe nimeni.Adica gresesc:cum sa fac o comparatie,cand nu te-am iubit decat pe tine?
Mereu ma osteneam sa-ti plac,sa fiu cea pe care o cautai.Si,cu cat voiam mai mult,cu atat mi se parea ca eram mai putin.Ai sa zambesti cand ti-oi marturisi ca de cand am fost a ta ma simteam mai buna pana si cu mine insami,si as spune ca eram chiar geloasa pe propria mea persoana.
Tu ai ramas singura mea iubire si,daca as fi trait pana la adanci batraneti,tot n-as fi iubit a doua oara.Este asa de neverosimila si de putin omeneasca povestea iubirii unice,incat oricui i s-ar parea o nascocire.Cand am citit ,am ridicat din umeri,zambind sceptic,neconvinsa.E cu neputinta,imi spuneam,sa iubesti asa de total,numai o singura data in viata.
Destinul a vrut sa-mi dea o lectie aspra: m-a ales tocmai pe mine ca sa confirm realitatea unei povesti,s-o depasesc chiar.
Nu ma plang!O vreme am fost atat de fericita,incat socotescca nu m-am achitat fata de fericire cu pretul tuturor suferintelor pe care le-am indurat dupaaceea.
Iubirea e nesatioasa,de un egoism salbatic,vrea sa-i sacrifici tot,fara a-i cere nimic in schimb,multumindu-te doar cu ceea ce iti ofera.Eu am ravnit totul,pentru ca iti dadusem totul.Oricum,ceva mai bun decat mine nu puteam sa-ti dau.De aici a pornit eroarea,de la acest schimb in aparenta just.Dar ce experienta aveam,de unde sa stiu ca iubirea dintre doua fiinte nu e egala,ca balanta atarna cand intr-o parte,cand intr-alta,dupa imponderabila de care rar ne dam seama.In cazul nostru,balanta atarna in favoarea ta,lanturile cu care ma incatusai erau mai puternice decat ale mele.De ce te-am judecat luandu-ma pe mine drept unitate de masura?
Pe cand noi,femeile,cand iubim,ne dam integral,mistuindu-ne in asa fel incat nu ne ramane decat umbra celor ce am fost.Iata de ce prabusirea noastra in lipsa coloanei vertebrale e asa de catastrofala.
La fel s-a intamplat si cu mine.E greu,aproape imposibil sa-ti insir in ordine succesiunea evenimentelor care au concurat la rostogolul meu in neant.Nu-mi dau seama daca acest rostogol a inceput atunci cand tu,satul de iubire,ai provocat ruptura sau cand,chinuit de remuscari,te-ai intors pocait.Chestiunea nu are importanta.E sigur ca,inlauntrul acestor doua date,mi-a incoltit un gand feroce de razbunare,Nu te mira,ai citit bine: razbunare.Si inca ceva: trebuie sa stii ca nicio razbunare nu e mai cumplita ca aceea ce izvoraste din dragoste.
Ai sa ma intrebi: de ce voiam sa ma razbun?Fiindca ma parasisesi tocmai atunci cand credeam mai mult in dragostea ta.Daca ai revenit mai copt,mai subjugat de mine,si dovada cea mai buna e ca-mi dadusesi numele.Ah,Dorule!(Lasa-ma sa-ti spun asa,e mult de cand nu mi-a fost ingaduit sa te chem astfel.) Ah,Dorule,e foarte firesc sa judeci asa!Te iubeam prea mult!Si nu stiu daca o femeie indragostita rationeaza vreodata cu creierul.Nu,toate ne lasam duse de-o sensibilitate care nu cunoaste masura.Oricarei femei,in conditii identice,daca o paraseai vremelnic,ca s-o iei dupa aceea de nevasta,i s-ar fi inchis rana,iar legatura s-ar fi dizolvat cat se poate de normal.Numai cu mine a fost altfel.Nu puteam accepta umilinta unei parasiri atat de jignitoare.Ei bine,mandria mea,crunt strivita cu calcaiul,m-a impins sa ma razbun.Rana pe care mi-o deschisesesi in piept nu se vindeca fara balsamul acelei blestemate razbunari.
Niciodata nu o sa-ti dai seama cat am suferit de pe urma gestului tau necugetat,ce uragan mi-a pustiit sufletul,cat am fost de mutilata.Si tocmai atunci,ca o incununare a deznadejdii,s-a ivit sarcina...dar l-am pierdut si pe el. Pierd tot ce iubesc...
Cînd am aflat că te-au numit profesor, m-a podidit un plînssfîşietor. Nici acum nu-mi dau seama de ce am plîns atîta. De bucurie că ai ajuns atît de sus sau de durere că nu mai erai ăl meu? Poate şi de una şi de alta. Am înţeles, mi-o spunea toată fiinţa, că şi asta ai făcut-o pentru mine. Ştiai cît de mult doream să ajungi profesor universitar. Şi cum te-am jignit în seara aceea, cînd după conferinţa lui Tîrnoveanu îţi spusesem, în glumă, că şi tu ai fi ajuns profesor ca el, dar că nu... voiai. Iată, ajunsesei. Mi-ai dovedit că erai capabil să ajungi.Doamne, cîte lacrimi am vărsat în ziua aceea. De cînd sînt n-am plîns atîta. Iar seara mă aflam în faţa unei hotărîri nestrămutate. M-am îmbrăcat în pripă şi am fugit la tine.
Dacă te găseam aş fi ieşit din groaznicul tunel în care orbe-căiam, paşii mei apucau poate pe alt drum. Dar nu erai acasă. Am sunat zadarnic o jumătate de oră. Ca şi cînd părea de neînchipuit şi ireparabil să lipseşti în ceasul acela, m-a invadat o descurajare vecină cu moartea. Picioarele mi s-au muiat din genunchi şi m- am sprijinit de gardul curţii să nu cad. M-a cuprins atunci o sete nebună de a muri. M-am culcat jos pe caldarîmul rece, cu o voluptate smintită ca să sfîrşesc acolo, pe unde treceam atît de fericita.
Acuma ştiu prea bine.
Invitaţia ta la vals n-a fost decît actul de naştere al acelei iubiri negre care sfîrşeşte cu moarte. Sînt sigură că nu te-ai aşteptat la un asemenea deznodămînt, dar tot pe atît de adevărat că nici nu l-ai putut împiedica. Rămîi cu bine, dragul meu! Iartă-mă dacă aceste rînduri iţi vor tulbura clipele de beatitudine cu... (scrisese probabilCi ci dar s-a răzgândit şi a şters durerosul nume). N-am avutîncotro. Dacă nu scriam scrisoarea de faţă, n-aş fi putut să mor. Nu-i nimic. Ai să mă uiţi repede şi după aceea îţi vor rămîne de trăit încă ani mulţi şi fericiţi. În plus îţi las şi partea mea de fericire de care destinul m-a lipsit.
Încă o dată rămîi cu bine, Dor! Te sărut aievea, cum te sărutam odinioara. De ce nu te -am omorît atunci? De ce n-am murit împreună?
Mihaela Petrican
Aimée a ta. "
Trist :(
"Poate ai aflat pana acum ca nu mai sunt.Inainte de a pleca in necunoscut,voiam sa-ti vorbesc,sa-mi decshid pentru ultima data inima inaintea ta,dar mi-a fost greu,foarte greu.De aceea am ales calea scrisului,mult mai lesnicioasa,cand poti spune tot ce te doare,fara sa te intrerupa nimeni.
Trebuie sa-ti marturisesc din capul locului ca ma simt vinovata fata de tine,da-vinovata...Imi recunosc deschis greseala care a facut sa ni se desparta drumurile pentru totdeauna.Dar nu vinovata pentru ca te-am inselat,asa cum ai crezut mereu,ci numai pentru ca am nutrit nebunescul gand de a te insela.
Sa nu-ti inchipui ca incerc sa ma dezvinovatesc.La ce bun?In fata vesniciei,omul leapada masca minciunii si ipocriziei si simte nevoia unei purificari desavarsite,pe care nu ti-o da decat spovedania sincera,deznadajduita.E ceea ce se intampla cu mine acum-in pragul unei lumi necunoscute.Dar s-o iau de la inceput.
Nu,nu pot incepe,mai inainte de a-ti spune inca o data ca te-am iubit cum n-am iubit pe nimeni.Adica gresesc:cum sa fac o comparatie,cand nu te-am iubit decat pe tine?
Mereu ma osteneam sa-ti plac,sa fiu cea pe care o cautai.Si,cu cat voiam mai mult,cu atat mi se parea ca eram mai putin.Ai sa zambesti cand ti-oi marturisi ca de cand am fost a ta ma simteam mai buna pana si cu mine insami,si as spune ca eram chiar geloasa pe propria mea persoana.
Tu ai ramas singura mea iubire si,daca as fi trait pana la adanci batraneti,tot n-as fi iubit a doua oara.Este asa de neverosimila si de putin omeneasca povestea iubirii unice,incat oricui i s-ar parea o nascocire.Cand am citit ,am ridicat din umeri,zambind sceptic,neconvinsa.E cu neputinta,imi spuneam,sa iubesti asa de total,numai o singura data in viata.
Destinul a vrut sa-mi dea o lectie aspra: m-a ales tocmai pe mine ca sa confirm realitatea unei povesti,s-o depasesc chiar.
Nu ma plang!O vreme am fost atat de fericita,incat socotescca nu m-am achitat fata de fericire cu pretul tuturor suferintelor pe care le-am indurat dupaaceea.
Iubirea e nesatioasa,de un egoism salbatic,vrea sa-i sacrifici tot,fara a-i cere nimic in schimb,multumindu-te doar cu ceea ce iti ofera.Eu am ravnit totul,pentru ca iti dadusem totul.Oricum,ceva mai bun decat mine nu puteam sa-ti dau.De aici a pornit eroarea,de la acest schimb in aparenta just.Dar ce experienta aveam,de unde sa stiu ca iubirea dintre doua fiinte nu e egala,ca balanta atarna cand intr-o parte,cand intr-alta,dupa imponderabila de care rar ne dam seama.In cazul nostru,balanta atarna in favoarea ta,lanturile cu care ma incatusai erau mai puternice decat ale mele.De ce te-am judecat luandu-ma pe mine drept unitate de masura?
Pe cand noi,femeile,cand iubim,ne dam integral,mistuindu-ne in asa fel incat nu ne ramane decat umbra celor ce am fost.Iata de ce prabusirea noastra in lipsa coloanei vertebrale e asa de catastrofala.
La fel s-a intamplat si cu mine.E greu,aproape imposibil sa-ti insir in ordine succesiunea evenimentelor care au concurat la rostogolul meu in neant.Nu-mi dau seama daca acest rostogol a inceput atunci cand tu,satul de iubire,ai provocat ruptura sau cand,chinuit de remuscari,te-ai intors pocait.Chestiunea nu are importanta.E sigur ca,inlauntrul acestor doua date,mi-a incoltit un gand feroce de razbunare,Nu te mira,ai citit bine: razbunare.Si inca ceva: trebuie sa stii ca nicio razbunare nu e mai cumplita ca aceea ce izvoraste din dragoste.
Ai sa ma intrebi: de ce voiam sa ma razbun?Fiindca ma parasisesi tocmai atunci cand credeam mai mult in dragostea ta.Daca ai revenit mai copt,mai subjugat de mine,si dovada cea mai buna e ca-mi dadusesi numele.Ah,Dorule!(Lasa-ma sa-ti spun asa,e mult de cand nu mi-a fost ingaduit sa te chem astfel.) Ah,Dorule,e foarte firesc sa judeci asa!Te iubeam prea mult!Si nu stiu daca o femeie indragostita rationeaza vreodata cu creierul.Nu,toate ne lasam duse de-o sensibilitate care nu cunoaste masura.Oricarei femei,in conditii identice,daca o paraseai vremelnic,ca s-o iei dupa aceea de nevasta,i s-ar fi inchis rana,iar legatura s-ar fi dizolvat cat se poate de normal.Numai cu mine a fost altfel.Nu puteam accepta umilinta unei parasiri atat de jignitoare.Ei bine,mandria mea,crunt strivita cu calcaiul,m-a impins sa ma razbun.Rana pe care mi-o deschisesesi in piept nu se vindeca fara balsamul acelei blestemate razbunari.
Niciodata nu o sa-ti dai seama cat am suferit de pe urma gestului tau necugetat,ce uragan mi-a pustiit sufletul,cat am fost de mutilata.Si tocmai atunci,ca o incununare a deznadejdii,s-a ivit sarcina...dar l-am pierdut si pe el. Pierd tot ce iubesc...
Cînd am aflat că te-au numit profesor, m-a podidit un plînssfîşietor. Nici acum nu-mi dau seama de ce am plîns atîta. De bucurie că ai ajuns atît de sus sau de durere că nu mai erai ăl meu? Poate şi de una şi de alta. Am înţeles, mi-o spunea toată fiinţa, că şi asta ai făcut-o pentru mine. Ştiai cît de mult doream să ajungi profesor universitar. Şi cum te-am jignit în seara aceea, cînd după conferinţa lui Tîrnoveanu îţi spusesem, în glumă, că şi tu ai fi ajuns profesor ca el, dar că nu... voiai. Iată, ajunsesei. Mi-ai dovedit că erai capabil să ajungi.Doamne, cîte lacrimi am vărsat în ziua aceea. De cînd sînt n-am plîns atîta. Iar seara mă aflam în faţa unei hotărîri nestrămutate. M-am îmbrăcat în pripă şi am fugit la tine.
Dacă te găseam aş fi ieşit din groaznicul tunel în care orbe-căiam, paşii mei apucau poate pe alt drum. Dar nu erai acasă. Am sunat zadarnic o jumătate de oră. Ca şi cînd părea de neînchipuit şi ireparabil să lipseşti în ceasul acela, m-a invadat o descurajare vecină cu moartea. Picioarele mi s-au muiat din genunchi şi m- am sprijinit de gardul curţii să nu cad. M-a cuprins atunci o sete nebună de a muri. M-am culcat jos pe caldarîmul rece, cu o voluptate smintită ca să sfîrşesc acolo, pe unde treceam atît de fericita.
Acuma ştiu prea bine.
Invitaţia ta la vals n-a fost decît actul de naştere al acelei iubiri negre care sfîrşeşte cu moarte. Sînt sigură că nu te-ai aşteptat la un asemenea deznodămînt, dar tot pe atît de adevărat că nici nu l-ai putut împiedica. Rămîi cu bine, dragul meu! Iartă-mă dacă aceste rînduri iţi vor tulbura clipele de beatitudine cu... (scrisese probabilCi ci dar s-a răzgândit şi a şters durerosul nume). N-am avutîncotro. Dacă nu scriam scrisoarea de faţă, n-aş fi putut să mor. Nu-i nimic. Ai să mă uiţi repede şi după aceea îţi vor rămîne de trăit încă ani mulţi şi fericiţi. În plus îţi las şi partea mea de fericire de care destinul m-a lipsit.
Încă o dată rămîi cu bine, Dor! Te sărut aievea, cum te sărutam odinioara. De ce nu te -am omorît atunci? De ce n-am murit împreună?
Mihaela Petrican
Aimée a ta. "
Trist :(
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)